Bună, Sunt Alina Vlad
Sunt fondatoarea metodei FOCUS, o abordare clinic-educațională timpurie care aduce împreună știința dezvoltării, relația și învățarea naturală.
De mai bine de 22 de ani, lucrez cu copii, părinți și specialiști, iar fiecare experiență mi-a confirmat același adevăr: învățarea începe în relație.
Psiholog • Analist comportamental • Specialist NCAST • În formare UC Davis / Napa Infant–Parent Mental Health Fellowship
Pe prispa bunicului
Am crescut printre oameni care nu vorbeau despre „intervenție timpurie”, dar știau instinctiv cum se crește un copil: cu răbdare, cu privire caldă și cu timp. Bunicul meu era brutar și făcea pâine ca pe vremuri – cu mâinile goale și cu respect pentru fiecare pas. De la el am învățat că lucrurile care hrănesc oamenii, fie că este pâine, fie că este învățare, cer același lucru: prezență, ritm și grijă. Când frământa aluatul, îmi lăsa bucăți mici să fac covrigi și îmi spunea mereu: „nu te grăbi, așteaptă până se simte bine în mâini”. 
Pe prispa casei lui, adunam copiii care veneau de la grădiniță sau de la școală și le țineam „ore”. Le făceam caiete din foi legate cu ață, răsturnam scaunele ca să pară bănci și predam. Îmi plăcea să văd cum ascultă, cum întreabă, cum râd. Cred că acolo, între mirosul de pâine caldă și forfota copiilor din curte, am înțeles pentru prima dată ce înseamnă învățarea: nu un exercițiu, nu o regulă, ci o apropiere între doi oameni. Învățarea se naște din relație, nu din autoritate. Oamenii cresc atunci când se simt văzuți, nu corectați.
De atunci și până astăzi n-am încetat să predau, doar că în timp am înțeles ceva ce atunci nu știam: că învățarea nu se poate impune. Se întâmplă doar când celălalt e pregătit și își dă acordul să învețe. Această idee simplă a devenit, peste ani, esența întregii mele munci.
Totul a început cu un copil
În 2003, un anunț mic dintr-un ziar mi-a schimbat direcția vieții. Așa am ajuns să lucrez cu prima familie care implementa ABA în România. Am fost terapeutul lui Radu Nedescu, primul copil considerat integrat social prin intervenție timpurie din România. Au fost luni de lucru intens, de încercări, de bucurii mici și descoperiri mari. Am învățat atunci ce înseamnă să vezi un copil schimbându-și lumea: cum un gest mic devine începutul unei conversații, cum o privire căpătă sens, cum bucuria devine limbaj.
Când Radu n-a mai avut nevoie de mine, am știut că vreau să duc mai departe această misiune. Să creez intervenții care redau copiilor ritmul lor natural de dezvoltare și care îi ajută pe părinți să fie parte din acest proces.
Au urmat ani de formare, de studiu, de curaj și de încercări.
În 2011 am susținut, alături de Neil Martin, primul curs internațional de acreditare pentru analiști comportamentali din România, iar puțin mai târziu am fondat centrul New Odyssey.
Când am înțeles că progresul copilului începe cu părintele
Deși aproape jumătate dintre copiii mici (0–3 ani) din programele noastre au fost integrați în comunitate, simțeam că lipsește ceva. 
Pe atunci, copiii veneau la centru două sau patru ore pe zi, de luni până vineri, iar noi lucram intens la dezvoltarea lor cognitivă și socială. Totul era structurat, planificat, atent urmărit, dar în tot acest efort de a-i învăța pe copii să învețe, pierdusem din vedere poate cea mai importantă parte: relația cu părinții lor.
Copiii petreceau tot mai puțin timp acasă, iar părinții, deși își doreau sincer să se implice, nu știau cum să o facă. Veneau la evaluări, primeau recomandări, dar nu erau parte din procesul de zi cu zi. Între centrul terapeutic și viața de acasă se formase o ruptură pe care nu mai puteam să o ignor. Începusem să înțeleg că, oricât de bune sunt tehnicile, învățarea reală nu se întâmplă fără prezența părintelui. Copilul are nevoie de relația cu el mai mult decât de oricare dintre noi.
În 2018 am simțit că e timpul unei schimbări profunde. Deși știința era tot acolo, cifrele ne arătau că progresul copiilor începea să stagneze, iar părinții erau obosiți și adesea vinovați. Atunci am înțeles că progresul nu se construiește fără părinți implicați. Așa s-a născut Programul PCM – Program pentru Copilul Meu, prin care părinții au început să învețe, pas cu pas, cum să fie ghizi ai propriului lor copil.
Am văzut părinți care se schimbau sub ochii mei: din frică în încredere, din neputință în prezență, din tăcere în dialog. Și am înțeles ceva ce niciun manual nu spune direct: nu poți schimba copilul fără să schimbi felul în care te uiți la el.
Metoda Focus
În 2022 i-am dat metodei mele un nume – Focus. A crescut din întâlniri, din greșeli, din revelații mici și din momente de liniște în care am observat ce funcționează cu adevărat în intervenția timpurie.
Am adunat în Focus tot ce am învățat în acești ani: știința comportamentală (ABA și NDBI) și dezvoltarea copilului, modelul neurosecvențial de dezvoltare (Dr. Bruce Perry) și esența relației părinte–copil.
Experiența formării mele în cadrul UC Davis / Napa Infant–Parent Mental Health Fellowship și întâlnirea cu profesioniști care privesc dezvoltarea prin lentila sănătății mintale timpurii au adus o nouă profunzime acestei viziuni. Acolo am înțeles, dintr-o perspectivă științifică și umană deopotrivă, cât de mult contează reglarea emoțională a adultului pentru echilibrul copilului și cât de mult învățarea depinde de starea relației.
Le-am adus împreună într-un model aplicabil pentru părinți și specialiști — un mod clar de a lucra cu copilul, pornind de la observație, relație și ritm. În Focus, învățăm mai întâi să privim copilul așa cum este, nu cum „ar trebui să fie”; să recunoaștem semnalele mici care arată disponibilitatea pentru învățare; să dozăm cerințele în funcție de starea lui emoțională și să construim intervenția în jurul momentelor reale de conectare.
Pentru că am văzut, zi după zi, că niciun exercițiu nu prinde rădăcină într-un creier speriat, că siguranța precede limbajul, iar învățarea reală se naște din relație.
Cred că învățarea autentică nu este un act de predare, ci o întâlnire — între doi oameni, între două ritmuri, între două minți care se recunosc.
De aceea, Focus nu e doar despre copii, ci despre felul în care adulții din jurul lor învață să privească, să răspundă și să însoțească.
Pentru că atunci când adultul se reglează, copilul se liniștește.
Când adultul ascultă, copilul vorbește.
Și când relația se așază, învățarea curge firesc.
După mai bine de douăzeci de ani de muncă, știu sigur un lucru:
nu există copil care să nu poată învăța, dar există momente în care noi, adulții, uităm cum să-l vedem.
Focus este, în esență, o invitație să reînvățăm să urmărim, să observăm și să răspundem.
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc. Poate că nu e întâmplător.
Poate că această întâlnire este începutul drumului tău în intervenția timpurie — pentru tine și pentru copilul tău.
Te aștept cu claritate și încredere,
să descoperim împreună cum putem schimba traiectoria.