Newborn Behavioural Observation (NBO)
🩵 Ce este NBO
Newborn Behavioural Observation (NBO) este un instrument clinic care ajută părintele să descopere unicitatea bebelușului prin observarea comportamentului său — adică limbajul prin care comunică.
Creat de Dr. Kevin Nugent, NBO traduce reacțiile și gesturile nou-născutului în indicii despre cine este, ce îi place, ce îl obosește și cum putem să-l susținem.
Ce observăm în timpul evaluării
Evaluarea include 18 observații scurte care ne arată:
cum se adaptează la lumină și sunet (habituare, protecția somnului),
cum își folosește tonusul și mișcarea,
cum se autoreglează (plâns, liniștire, revenire),
cum reacționează la stres (tremor, culoare, activitate),
cum răspunde la privire, voce și fețe.
Toate aceste semnale descriu profilul relațional și de reglare al bebelușului — baza oricărei dezvoltări sănătoase.
Traducem comportamentul în vocea bebelușului
„Când lumina e puternică, îmi întorc privirea — așa îți arăt că am nevoie de o pauză.”
„Mă liniștesc ușor când îți aud vocea aproape.”
Această traducere ajută părintele să:
înțeleagă mai bine semnalele bebelușului,
descopere ce îl ajută să se regleze,
își consolideze încrederea în propria capacitate de a răspunde intuitiv.
NBO
Vârstă: 0–3 luni
Durată: 60–75 minute
Locație: Centrul Focus, Făgăraș sau București
Evaluator: Alina Vlad
Opțiuni de participare
| Pachet | Ce include | Preț |
|---|---|---|
| NBO Standard | – Evaluare NBO | 300 lei |
| NBO Documentat (cu acord video) | – Evaluare NBO – Înregistrare video | Gratuit (program pilot) |
Filmările sunt folosite în scop clinic, ca parte a formării ca specialist in sanatate mintala (UC DAVIS/Napa Infant-Parent Mental Health Fellowship)
Un mesaj din partea mea, ca evaluator
Când te întâlnești cu mine pentru evaluarea NBO, nu „mă uit doar la copil”.
Îl cunosc împreună cu tine.
În primele luni de viață, comportamentul este limbajul bebelușului.
Fiecare privire, tresărire sau pauză ne spune ceva despre felul în care el își construiește viziunea despre lume.
În timpul evaluării, observăm împreună cum reacționează la lumină, la voce, la atingere și traducem aceste răspunsuri în cuvinte simple:
„Aici are nevoie de sprijin”, „Aici își găsește echilibrul”, „Aici îți răspunde deja”.
Scopul meu nu este să-ți dau un verdict, ci să-ți ofer claritate:
- să vezi ce îi place copilului tău,
- cum îți spune ce îi place
- să vezi ce este dificil pentru el acum
- cum îți spune că îi este greu
- si cum îl poți susține acum
Nu evaluăm un copil „în afara relației” —
îl privim acolo unde crește: în contact cu tine.
Așa, bebelușul primește o voce.
Iar tu, încrederea că o poți auzi.
Alina Vlad
Psiholog • Analist comportamental • Specialist NCAST • Specialist în sănătate mintală în formare (UC DAVIS/Napa Infant-Parent Mental Health Fellowship)