Acest ghid nu este despre soluții magice.
Este despre înțelegere, claritate și alegeri conștiente.
Nu îți promit că vei găsi toate răspunsurile într-o singură lectură.
Nu îți spun că lucrurile se vor simplifica brusc.
Dar îți pot spune cu sinceritate: dacă parcurgi acest ghid cu deschidere și curiozitate, vei face lumină în haosul de început.
Ce facem aici este să începem de la claritate.
- Claritate în privința ta ca părinte – cine ești, ce resurse ai, ce poți susține.
- Claritate în privința copilului tău – ce are nevoie acum, nu peste un an.
- Claritate în privința drumului pe care îl poți construi, pas cu pas – fără grabă, fără comparație.
Poate nu vei merge la un centru.
Poate nu ai bugetul pentru o echipă completă.
Poate nu știi încă în ce direcție să mergi.
Dar ai ceva ce valorează mai mult decât toate: prezența ta.
Curajul de a întreba. Dorința de a înțelege. Alegerea de a nu ignora.
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ești deja pe drum.
Și da, vei avea momente de oboseală cruntă.
Vei avea momente de îndoială și frustrare.
Dar vei avea și momente în care copilul tău te va privi pentru prima dată cu intenție.
În care va întinde mâna și va spune „mama”.
În care va alerga spre tine pentru că TU i-ai creat acel spațiu de învățare, acea siguranță emoțională, acel mediu care l-a susținut să crească.
Asta construim aici.
Un ghid care te ajută să iei decizii mai bune.
Care te învață să recunoști semnalele copilului tău.
Care te face partener activ în procesul lui de învățare, nu doar un observator din umbră.
Nu e despre perfecțiune.
Nu e despre rezultate spectaculoase peste noapte.
Este despre constanță, prezență și capacitatea ta de a învăța să vezi ce contează cu adevărat.
Așadar, ia-ți câteva minute, respiră adânc și ancorează-te în realitatea ta de acum.
Nu în cea idealizată.
Nu în povestea altora.
În povestea ta.
Și hai să parcurgem împreună acest drum
Cu respect profund pentru misiunea ta de părinte,
Alina
Diagnosticul vine greu. Dar alegerea ta contează și mai mult.
Fiecare părinte visează la un drum clar pentru copilul său. Iar când se aude cuvântul “autism”, visul se sparge. Nu pentru că nu mai există speranță, ci pentru că nimeni nu îți poate garanta nimic.
Nu știm cauza exactă. Nu știm cum va fi viitorul. Nu avem un tratament standard. Dar știm ceva foarte important: intervenția timpurie și consecventă poate schimba traiectoria copilului tău.
Secretul dezvoltării copilului tău nu este „să intri într-un program ca să-l recuperezi”.
La prima vedere, poate părea cel mai prost sfat. Dar îți propun să rămâi cu mine. Pentru că aici se ascunde una dintre cele mai mari capcane în care cad părinții — o capcană care aduce frustrare, epuizare și de multe ori… dezamăgire cruntă.
Greșeala pe care o fac mulți părinți?
Plecă la drum cu ideea:
„Îl duc la terapie, îl recuperez… și apoi ne bucurăm de viață.”
„Îl trimit la centru, învăț și eu pe parcurs… și mă implic mai târziu.”
Nu. Nu, nu și iar nu.
Niciodată să nu începi un program doar pentru că vrei să „recuperezi” copilul.
Pentru că, sincer? Te va consuma.
Dacă tot focusul tău este pe „fixat” copilul, pe „rezolvat” ceva, ajungi într-un punct în care te prăbușești. Fie prin epuizare, fie printr-o criză emoțională, financiară, de cuplu, de sănătate… Sau, și mai dureros, de identitate.
Ce se întâmplă în realitate?
Vei avea o zi în care copilul flutură din mâini și te vei simți învins(ă).
Vei interpreta orice mic comportament ca pe un regres.
Și dacă – într-un scenariu ideal – copilul merge la grădiniță, scapă de diagnostic, se descurcă bine…
…s-ar putea să descoperi că nu te simți împlinit(ă) deloc.
De ce?
Pentru că ai pus toată energia într-un singur coș: rezultatul.
Dar ce se întâmplă cu relația ta cu copilul?
Ce se întâmplă cu voi, ca echipă, ca familie?
Dacă tot focusul tău este pe „a-l repara”, pe „a-l normaliza”, nu vei mai putea să-l vezi cu adevărat.
Și, într-o zi, s-ar putea să te întrebi:
Pentru ce am făcut toate astea?
Ce înseamnă, de fapt, autismul?
Autismul nu este o etichetă. Este o realitate neurologică.
Autismul este o tulburare de dezvoltare neurobiologică care afectează modul în care copilul comunică, interacționează social și se raportează la lume.
Diagnosticul de autism este oferit atunci când copilul are dificultăți de comunicare socială și interese restrânse sau repetitive.
Până în 2013, aceste arii erau separate: social, comunicare și comportamente repetitive. Acum sunt grupate în două domenii principale:
- Comunicare socială
- Comportamente/interese restrânse și repetitive
Nu există un test de sânge. Diagnosticul se bazează pe observarea comportamentelor, iar manifestările pot fi foarte diferite de la copil la copil.
Exemple:
- Un copil care socializează bine cu adulții, dar nu se joacă cu alți copii.
- Un copil care repetă tot ce aude, fără a înțelege.
- Un copil care spune propoziții, dar nu poate menține o conversație.
- Un copil care se joacă obsesiv doar cu un singur obiect.
- Un copil care creează sisteme complicate sau devine expert în subiecte foarte înguste (ex: avioane, cifre, regulamente).
Întrebarea nu este: „Are sau nu acest simptom?” ci: „Cât de mult afectează aceste simptome viața lui de zi cu zi?”
Un copil poate primi diagnosticul chiar dacă:
- Este verbal, dar are mari dificultăți de adaptare socială.
- Este inteligent, dar nu poate interpreta expresii faciale sau glume.
- Este afectuos acasă, dar complet retras în afara familiei.
Autismul este o tulburare de spectru. Asta înseamnă că se manifestă diferit, cu intensități diferite, la fiecare copil în parte.
Ce spune diagnosticul? Ce NU spune?
Spune: “Copilul are dificultăți în comunicare socială și comportamente repetitive.”
Nu spune: “Ce viitor va avea.”
Nu spune: “Ce poate sau nu poate face.”
Este un punct de plecare. Nu o profeție. Nu un verdict.
Cum să-ți privești copilul după diagnostic?
Mulți părinți se întreabă: „Trebuie să mă port diferit acum? Să fiu mai blând? Mai exigent? Mai terapeut decât părinte?”
Răspunsul sincer este acesta: Când nu știi cum să reacționezi, întreabă-te: «Ce-aș face dacă nu ar avea acest diagnostic?»
Dacă înainte așteptai bune maniere, așteaptă-le și acum.
Dacă aveai obiective pentru el, menține-le.
Dacă îl educai cu afecțiune și fermitate, continuă așa.
Nu coborî standardele doar pentru că ai primit un diagnostic.
Nu face din autism o scuză pentru a renunța la visul tău de a-l vedea fericit și funcțional.
Nu te teme de cerințe – ci adaptează-le, susține-le, învață-le.
Dacă un profesionist îți spune: „El nu învață X”, întreabă-te: „Prin ce metodă aș putea să-l ajut să învețe?”
Nu coborî așteptările. Nu eticheta copilul ca „limitat” sau “atât poate”. Perseverența ta este cel mai mare atu al lui.
Dacă tu renunți, el va simți asta. Dacă tu continui, el va învăța să continue și el.
Un program începe cu un motiv viu
Un motiv real. Un motiv profund.
Care vine din:
- dorința de conectare,
- nevoia ta de a crește alături de el.
Acel motiv nu poate fi frica.
Nu poate fi presiunea socială.
Nu poate fi rușinea.
Este nevoie să vină din:
- vreau să-i înțeleg motivația, abilitățile, felul în care învață.
- vreau să devin un adult ancorat, reglat și conștient – nu doar un „executor eficient”.
Dacă nu ești aliniat(ă) cu DE CE-ul tău, copilul tău va simți
Copilul simte intenția din spatele gesturilor.
Ei învață nu doar ce le spui, ci cine ești tu în relație cu ei.
Iar ceea ce lipsește din multe programe nu sunt metodele.
Ci inima. Pasiunea. Sensul.
Ce ne arată experiența?
- Programele pornite din presiune eșuează.
- Că nu s-au bucurat mai devreme de copilul lor.
- Că au pus relația pe pauză, așteptând „recuperarea”.
Întrebare de reflecție:
Care este motivul tău ADEVĂRAT?
Nu răspunsul social.
Nu cel corect politic.
Nu cel pe care l-ai spus psihologului sau partenerului.
Ci acel motiv care te face să te ridici dimineața chiar și când e greu.
Scrie-l. Simte-l. Ține-l aproape.
Pentru că acolo este puterea ta. Acolo începe transformarea.
PS. Vreau să-ți las și o resursă:
Te invit să-l urmărești pe Radu Nedescu, primul copil cu autism cu care am lucrat, în 2003.
El este considerat primul copil „recuperat” din România.
Dar cel mai important este CUM își definește el autismul azi:
“Eu nu am autism, ci sunt Autist
Autismul nu este ceva pe care îl ai, ci este un mod specific și intrinsec de a fi. Nu există o margine între ceea ce sunt și autismul meu. Propriul autism nu este separat de modul în care mă raportez la situații, ci face parte din structura felului în care gândesc și acționez.
Trăsături intrinseci vs trăsături adesea întâlnite la autiști.
Când mă raportez la propriul autism sesizez că acest cuvânt este folosit pentru a descrie atât caracteristici fundamentale cât și caracteristici care nu sunt obligatorii pentru ca cineva să fie autist. Cele care nu sunt obligatorii țin de ceea ce, în contextul social actual, este numit “întârziere în dezvoltare.” Eu am trecut de la o persoană cu întârziere în dezvoltare, grație eforturilor părinților mei, la o persoană autonomă capabilă să termine facultatea și master-ul în filosofie. Prin acest parcurs, trăsăturile autiste care țineau de întârzierea în dezvoltare au dispărut. Trăsăturile care țineau de interese restrânse și de dificultăți în interacțiunea socială, au rămas, însă sub o formă integrată social. Din propria experiență, extrag concluzia că, în esență, autismul meu nu are de a face cu întârzierea în dezvoltare, ci cu un mod de a fi, cu o tendință spre fixitate și cu o ușoară dificultate în descifrarea interacțiunilor sociale cu neurotipicii. Pentru mine, aceste trăsături esențiale ale autismului meu sunt doar un mod diferit de gândi, acționa, etc. Aceste trăsături NU sunt o problemă pentru mine. Când spun că trăsăturile propriului autism nu sunt o problemă, spun că accept existența acestora și că le văd ca pe un punct de plecare în felul în care mă raportez la ceea ce fac sau gândesc. ”
Citește mai mult: https://radunedescu.com/blog/cum-ma-raportez-la-autismul-meu
Radu Damian Nedescu – Călătorie prin spectru: de la autism infantil la un geek filosof: https://www.youtube.com/watch?v=q2etvumxUCU
Ne vedem în Lecția 2, unde începem să aliniem dorința cu stilul tău de viață.
Cu încredere și drag,
Alina
În zilele noastre, programele reușite arată în toate felurile posibile.
Ca să păstrăm lucrurile clare și ușor de vizualizat, hai să ne uităm la trei categorii de program:
- Program mare: TU + Coordonator + 3-4 terapeuți
Implică organizare, costuri ridicate, dar și potențial de acoperire a multor ore zilnice. - Program mediu: TU + Coordonator + 1 terapeut
Gestionabil, mai accesibil, dar cere prezența ta activă aproape zilnic. - Program mic: TU + Coordonator
Potrivit pentru copii mici sau pentru părinți foarte implicați, care pot aloca multe ore de învățare directă.
Desigur, există multe nuanțe între aceste trei opțiuni, dar ideea nu e să ne blocăm în denumiri, ci să începi să vizualizezi conștient dimensiunea și forma programului tău ideal.
Tu cum visezi să arate programul pentru copilul tău?
Fiecare dintre noi are un set propriu de dorințe, resurse, valori și limite.
Așa că nu lăsa ce spune societatea sau „standardele tradiționale” să decidă pentru tine.
În schimb, îți propun să te întrebi:
- Cât timp pot petrece cu copilul meu într-un mod prezent și activ?
- Ce abilități am deja și ce mai trebuie să învăț?
- Ce buget pot aloca lunar, fără să intru în panică?
- Câtă responsabilitate zilnică pot duce, realist, fără să mă epuizez?
- Ce impact are alegerea mea asupra celorlalte aspecte din viața mea (familie, muncă, relație de cuplu, sănătate)?
Dacă alegi cabinet / clinică / centru – ține cont de 3 lucruri esențiale:
Cine coordonează programul copilului tău?
Are acel loc un coordonator ABA cu experiență? Ce fel de experiență? Ce formări are dincolo de acreditare?
Este acreditat național (Colegiul Psihologilor) și/sau internațional (BACB)?
Caută numele lui. Caută istoricul. Cere recomandări de la alți părinți. Nu te sfii — e copilul tău, e dreptul tău.
Cât timp dedică acest coordonator copilului tău lunar?
Dacă îți spune că alocă 2 ore pe lună, spune pas.
Ai nevoie de minimum 6–9 ore/lună de coordonare reală:
- Analiza progresului
- Adaptarea obiectivelor
- Învățarea ta, ca părinte
- Feedback structurat pentru terapeut
Ți se permite să vezi sesiunile ABA?
Dacă răspunsul e nu, recomandarea mea e fermă: spune pas.
Tu ești ingredientul principal în traiectoria copilului tău.
Cum să înveți să-l ajuți dacă nu vezi cum reacționează, cum este ghidat, cum i se predă?
Și încă ceva important:
Nu te supăra dacă terapeutul copilului este „la început de drum”.
Toți am fost acolo.
Dar asigură-te că are cine să-l formeze. Că e susținut. Că învață.
Acum dă drumul imaginației tale.
Imaginează-ți o zi ideală cu copilul tău.
Simte cum arată acel program care te împlinește și nu te copleșește.
Fii sincer(ă): ce program ai vrea?
- Ai condus sau coordonat oameni până acum?
- Ți-a plăcut sau a fost un coșmar?
- Crezi că vei avea nevoie de o echipă, sau poți porni singur(ă)?
- Ești dispus(ă) să delegi? Să crești și să gestionezi o echipă?
- Ai vrea un centru la centru/cabinet/clinică sau acasă?
Nu există un răspuns corect aici.
Un program mai mare nu înseamnă automat mai bine.
În realitate, datorită tehnologiei și accesului la informație, poți crea un program mic, dar extrem de eficient, atât în rezultate, cât și în impact emoțional.
EXERCIȚIU PRACTIC: Timpul activ de învățare
- Gândește-te la câte ore stă copilul tău treaz într-o zi.
- Fă-ți un tabel simplu cu rutina lui zilnică (micul dejun, joacă, somn etc.).
- După fiecare activitate, notează cât timp de calitate ați petrecut împreună — și câte minute chiar au fost valoroase din punct de vedere terapeutic (în care copilul a învățat de la tine: a imitat, a cerut, s-a conectat).
Exemplu: Masa durează 30 de minute.
Din acele 30 de minute, câte minute consideri că au fost realmente o doză terapeutică?
Fă asta o zi. Două. Trei. Apoi uită-te la tabel.
Aici ai două opțiuni:
- Fie îți modifici programul personal pentru a crește timpul activ de învățare.
- Fie iei decizia clară că ai nevoie de o echipă. Și începi să conturezi dimensiunea potrivită pentru familia ta.
Această lecție e despre asumare. Despre realitatea ta actuală, nu despre idealuri.
Așadar, ia-ți timp și fă acest exercițiu. Este unul dintre cele mai importante pe care le vei face în acest program. Te va ajuta nu doar să iei decizii bune, ci și să te oprești din a te învinovăți pentru alegeri care nu ți se potrivesc.
Un mesaj important:
Copilul tău NU va „depăși” autismul fără intervenție.
Cei mai mulți copii NU își depășesc nici măcar întârzierea de limbaj fără ajutor specializat (ex., logopedie).
Chiar dacă copilul este mic și are simptome ușoare, trebuie să acționezi.
Nu eticheta contează. Contează simptomele.
Nu ai nevoie de diagnostic pentru a începe. Ai nevoie să vezi ce are copilul nevoie acum.
Strategia „așteptăm să vedem” este periculoasă.
Copiii cu autism evită ceea ce e dificil. Iar comunicarea este dificilă.
Fără intervenție, se izolează. Devine mai greu cu fiecare lună.
Începe acum. Programele bune dau rezultate.
Chiar și un program simplu, dar zilnic, poate produce schimbări uriașe.
Ne vedem în Lecția 3, unde începem să vorbim despre elementul care determină, cu adevărat, soarta programului tău.
Cu sprijin real și încredere în tine,
Alina
Copilul tău nu e doar beneficiar. E centrul. E scopul. E programul.
Dacă ai parcurs lecțiile și ai făcut exercițiile de până acum — felicitări! Dacă nu, te rog: oprește-te aici și revino.
Efortul tău complet și acțiunea consecventă sunt singurele lucruri care vor face acest program să funcționeze. Nimic mai puțin.
Până acum:
- Ai clarificat de ce vrei să pornești acest program.
- Ai vizualizat ce dimensiune are visul tău.
Astăzi mergem și mai profund.
Pentru că vom vorbi despre elementul care determină, cu adevărat, soarta programului tău: copilul pe care vrei să-l ajuți.
Programele există dintr-un singur motiv: pentru a servi copilul.
Pare evident, nu? Dar e o idee care le scapă multor părinți bine intenționați care intră în ABA.
Se îndrăgostesc prea tare de program.
Își consumă energia cu gânduri despre coordonator.
Își pierd ore întregi citind ce a mai spus o mamă, într-un grup de părinți, despre un anumit exercițiu.
Sau se pierd în a face totul perfect și uită ce contează: copilul lor real, viu, prezent.
Nu vorbim aici despre „copilul” ca un concept vag.
Vorbim despre o relație reală, profundă.
Despre a înțelege, strategic, emoțional și uman, că nu tu ești vedeta programului.
Copilul este.
Vrei să ai un program care face diferența?
Obsesia ta trebuie să fie copilul.
- Devino obsedat(ă) să-i vorbești.
- Devino obsedat(ă) să-l asculți.
- Devino obsedat(ă) să-l înțelegi — și nu doar comportamental, ci și sufletește.
- Află ce îl sperie. Ce îl frustrează. Ce îl face să râdă. Ce îl atrage. Ce evită.
- Învață limbajul lui – chiar dacă e nonverbal, vizual, prin gesturi, prin ton.
Întreabă-te:
- Ce îl bucură, nu doar ce îl calmează?
- Ce tip de contact caută?
- Când simte siguranță, cum reacționează?
- Cine are deja încrederea lui și de ce?
Creează pentru el, nu pentru validarea ta.
- Creează moduri prin care să îi oferi valoare reală: contact vizual, gesturi de încurajare, momente de bucurie.
- Găsește modalități prin care să-l surprinzi.
- Investește-ți energia în a crea o relație, nu doar în „a face terapie”.
Aceasta este empatie. Adevărată.
Este compasiune trăită, nu doar spusă.
Este un program construit cu suflet, nu doar cu protocoale.
Copilul tău nu are nevoie de „perfecțiunea” ta. Are nevoie de prezența ta. De privirea ta. De vocea ta calmă. De atenția ta întreagă.
Așadar, provocarea mea pentru tine în această lecție este simplă:
Timp de 3 zile, oprește-te din a „aplica” metode. Doar observă.
- Notează ce funcționează.
- Când râde.
- Când se încruntă.
- Ce gesturi repetă.
- Când se uită la tine.
- Când se îndepărtează.
- Ce te învață el despre cum să comunici mai bine.
Acestea sunt punctele de pornire pentru adevăratul program de intervenție. Toate celelalte sunt adaptări în jurul acestui nucleu.
În Lecția 4, mergem mai departe și alegem modelul de învățare — nu pe baza cărților, ci pe baza copilului tău.
Cu toată încrederea că ești capabil(ă) să vezi cu adevărat,
Alina
ABA Structurat sau NDBI?
„Nu alege un program doar pentru că e la modă. Alege-l pentru că îl înțelegi. Pentru că îl simți potrivit pentru copilul tău.”
Istoria ABA – De unde vine și de ce contează?
ABA (Analiza Comportamentală Aplicată) este știința care studiază cum învață oamenii. Și nu, nu a fost creată „pentru autism”. Ci pentru a înțelege comportamentul — al tuturor, nu doar al copiilor cu autism.
Cum a început totul?
Totul pornește cu… pisici și șoareci.
Serios.
La final de secol XIX, Edward Thorndike, un cercetător englez, a observat că pisicile repetă comportamentele care le aduc ceva bun. A numit asta „Legea efectului”. Dacă un comportament are un efect pozitiv → va fi repetat.
După el a venit John Watson, care a spus ceva revoluționar pentru vremea lui:
Să încetăm să inventăm explicații. Să începem să observăm. Să măsurăm. Să tratăm comportamentul ca o știință.
Apoi a venit Skinner și șoarecii lui
B.F. Skinner, considerat părintele Analizei Comportamentale Aplicate, nu studia autismul. Ci cum se comportă organismele (inclusiv oameni). El a observat că orice comportament are un antecedent și o consecință.
A creat o cutie celebră – „Skinner Box” – unde șoarecii apăsau pe o pârghie și primeau mâncare.
Când mâncarea nu mai apărea → comportamentul scădea.
Când mâncarea apărea imediat → comportamentul creștea.
Pare simplu, dar era o revelație:
Comportamentul este învățat. Și tot ce e învățat, poate fi modelat.
De la laborator la oameni
Ani mai târziu, cercetătorii au început să aplice aceste principii la oameni. La început — în spitale de psihiatrie. Apoi — la copii cu dizabilități, acolo unde nimeni nu mai credea că schimbarea e posibilă.
Și s-a dovedit:
Dacă întărești un comportament pozitiv → el crește.
Dacă schimbi consecințele unui comportament → el scade.
Dacă înveți pas cu pas → copilul învață.
Dacă nu creezi oportunități → copilul nu învață.
Unde intră autismul în poveste?
În anii ’60, un cercetător numit Ivar Lovaas a aplicat aceste principii copiilor cu autism. Nu le cerea nimic special. Doar punea întrebarea:
Ce se întâmplă înainte? Ce se întâmplă după? Cum putem construi învățarea?
El a fost primul care a zis:
„Copiii cu autism învață în fiecare moment. Hai să-i ajutăm să învețe intenționat.”
A creat primele programe de 40 ore/săptămână, a documentat ce merge și ce nu, și a arătat că:
- copiii pot învăța să ceară,
- să facă contact vizual,
- să înțeleagă comenzi,
- să-și reducă comportamentele provocatoare.
A fost începutul ABA aplicată pentru autism.
Și azi?
ABA s-a transformat. Nu mai este doar „la masă, cu fișe”.
Astăzi vorbim despre:
- ABA în joacă (NDBI),
- predare în context real,
- conectare, nu doar condiționare.
Ce a rămas din începuturi este esențialul:
Comportamentul e învățat.
Relația contează.
Schimbarea e posibilă.
Ce e important pentru tine, ca părinte?
ABA nu e despre „a-l repara pe copil”.
Este despre a înțelege cum învață copilul tău și cum poți susține învățarea.
Este despre consistență, contingență, conectare.
Nu toate formele de ABA sunt la fel.
Nu toți terapeuții practică cu empatie.
Dar principiile? Rămân valabile.
Cum a evoluat ABA în autism?
1. MODELUL 1: DTT: Discrete Trial Teaching, adică învățare prin exerciții discrete?
DTT este o metodă de predare pas-cu-pas, care urmărește să învețe copilul o abilitate clară, într-un mod organizat.
Fiecare exercițiu (sau „trial”) are 3 pași simpli:
- Antecedent – adultul dă o instrucțiune clară (ex: „Arată minge!”)
- Răspunsul – copilul răspunde (corect sau nu)
- Consecința – adultul oferă un răspuns: o laudă, o recompensă, o corectare blândă
Uneori, există și un pas 4: promptul – un mic ajutor oferit înainte de răspuns, pentru a crește șansele de succes.
DTT a fost folosit cu succes de zeci de ani pentru a învăța:
- cuvinte receptive și expresive,
- abilități sociale,
- joc funcțional,
- cereri verbale,
- reguli de bază.
Modelul clasic de DTT
În România, încă se practică larg un model rigid, cunoscut drept DTT tradițional. Acesta include:
- instrucțiuni scurte și repetitive („minge”, „minge”, „minge”),
- același format în fiecare sesiune,
- medii sterile, fără distrageri,
- aceeași voce, aceeași poziție, același tip de prompt,
- zero variație în limbaj sau întrebări,
- obiectiv: maximă corectitudine, minimă implicare emoțională.
La exterior, pare eficient. Copilul răspunde.
Dar în realitate, copilul învață doar într-un context anume, cu o persoană anume, într-o poziție anume.
De aceea, progresul nu se „generalizează”. Copilul nu mai răspunde cu tine, la plimbare, în joacă, la grădiniță.
MODELUL 2: DTT progresiv – ABA care se adaptează copilului
Modelul propus de Autism Partnership (Leaf, McEachin și echipa lor) a adus o schimbare majoră în DTT:
Nu se predă după șablon, ci după copil.
Ce înseamnă DTT progresiv?
- Adaptăm ordinea exercițiilor în funcție de cum răspunde copilul, nu după un protocol fix.
- Variem instrucțiunile: „Unde e mingea?”, „Arată mingea!”, „Găsește mingea!” – pentru a dezvolta flexibilitate cognitivă.
- Schimbăm tonul, poziția obiectelor, modalitatea de prompt — în funcție de moment.
- Folosim prompturi flexibile – nu așteptăm să greșească de două ori, ci alegem intervenția potrivită ACUM.
- Introducem feedback instructiv – adică, dacă zice „minge”, îi poți spune: „Da, mingea sare!” – așa învață mai mult dintr-un singur răspuns.
- Folosim limbaj natural – pentru ca învățarea să se transfere ușor în viața reală.
- Predăm în medii vii – cu postere, muzică, zgomot de fundal, nu în „cutii sterile”.
Ce câștigă copilul tău din DTT progresiv?
- Viteză mai mare de învățare, pentru că sesiunile sunt adaptate în timp real.
- Transfer real al abilităților în afara terapiei.
- Motivație crescută – nu se plictisește, nu învață pe pilot automat.
- Conectare cu adultul – pentru că predarea seamănă cu o conversație, nu cu un robot.
Câteva diferențe esențiale:
Aspect | DTT Clasic | DTT Progresiv |
Instrucțiuni | Repetitive, scurte | Variate, naturale |
Mediu | Steril, fără distrageri | Aproape de viața reală |
Prompturi | Fixe, uneori rigide | Flexibile, adaptate în timp real |
Ritm | Predefinit | Condus de răspunsul copilului |
Feedback | Limitat | Instructiv și bogat |
Scop | Răspuns corect | Învățare reală, aplicabilă |
Ce trebuie să reții:
DTT rămâne o unealtă puternică în intervenția pentru autism.
Dar metoda în care o aplici poate face diferența între un copil care știe răspunsul doar „la masă” și un copil care aplică acea învățare în viața de zi cu zi.
Nu contează doar ce predai. Contează CUM o faci.
MODELUL 3. NDBI (Naturalistic Developmental Behavioral Interventions) – ABA modern, natural și empatic
NDBI este o fuziune între știința comportamentală și dezvoltarea copilului mic.
Este bazat pe:
- ABA – învățare prin antecedente, comportament, consecință.
- Dezvoltare naturală – urmărim interesul copilului, ritmul lui, inițiativele lui.
- Conectare umană – folosim relația, nu doar procedura.
Modele validate:
- Early Start Denver Model (ESDM)
- Pivotal Response Training (PRT)
- Jasper
- Project ImPACT
- Enhanced Milieu Teaching
- Incidental Teaching
Ce înseamnă NDBI în practică?
- Predare în context natural – în joacă, în baie, la masă, în plimbare.
- Folosirea intereselor copilului – nu forțăm, ci urmărim ce îl atrage.
- Inițiativa copilului contează – nu doar răspunsul.
- Imitarea copilului – da, uneori tu îl copiezi pe el!
- Reciprocitate – tu-i dai, el îți dă, creați un dans al comunicării.
- Control împărtășit – copilul alege jucăria, tu gestionezi accesul (cu scop educațional).
- Folosirea afectului tău – vocea, expresia, zâmbetul tău sunt unelte terapeutice.
- Feedback natural – dacă zice „deschide”, chiar deschizi ușa.
- Exersarea inițierii sociale – prin mici provocări blânde („Oh, ai nevoie de ajutor?”).
Ce spun studiile?
Sunt eficiente. Toate aceste modele au la bază date științifice solide și pun accent pe relație, generalizare, motivație și conectare.
De ce aleg tot mai mulți părinți NDBI?
Pentru că e:
- Mai plăcut pentru copil
- Mai natural pentru familie
- Mai eficient pentru învățare pe termen lung
- Mai aproape de realitatea grădiniței, școlii, vieții
DTT vs. NDBI – Pe scurt:
Element | DTT tradițional | DTT progresiv | NDBI (naturalist) |
Cine inițiază | Adultul | Adultul + copil | Copilul |
Structura | Fixă, repetitivă | Flexibilă, adaptivă | Integrată în viața reală |
Mediul | Steril, fără distrageri | Variat, realist | Natural, plin de stimuli |
Limbaj | Scurt, controlat | Natural, variat | Conversațional, spontan |
Recompensă | Artificială (token/jucării) | Contextuală, explicativă | Naturală, legată de activitate |
Prompturi | Rigid, în secvență | Flexibil, ajustabil | Minim, doar când e nevoie |
Emoție și relație | Redusă | Prezentă | Esențială |
Mesajul meu pentru tine
ABA nu este o rețetă. Este o unealtă.
Și contează cum o folosești: cu iubire, cu răbdare, cu autenticitate.
Nu te întreba „Ce metodă e mai bună?”
Întreabă-te:
ABA Structurat îți oferă claritate și control.
NDBI îți oferă profunzime și relație.
Ambele sunt eficiente.
Dar niciun program nu e magic în sine.
Secretul este să alegi programul care:
- Răspunde nevoilor reale ale copilului tău.
- Ține cont de tine – pentru că tu vei fi parte din acest proces
Întrebare de reflecție:
„Copilul meu are nevoie mai degrabă de structură sau de conexiune? E mai receptiv când îl conduc eu sau când conduce el?”
Resurse:
1. PRT (Pivotal Response Training): https://www.youtube.com/watch?v=pSGVb60-BSw
2. ESDM: https://www.youtube.com/watch?v=5m_cJQQVieU&list=PLSvuv4Uz1BonQTvVxo-sLs4ROMMtnhVyJ&index=1
3. JASPER: https://www.youtube.com/watch?v=lWzTGTRKfMY
4. ImPACT: https://www.youtube.com/watch?v=xsQw4PFfYOg
5. DTT: https://www.youtube.com/watch?v=-UIrOZkYmO4
6. DTT Progresiv: https://www.youtube.com/watch?v=_s7duvL1YE4
7. Incidental Teaching: https://www.youtube.com/watch?v=H945l2Ip6uk
8. Enhanced Milieu Teaching: https://www.youtube.com/watch?v=uTL39pfqwj0&list=PLk8u2vdZikAe0I3cy38E0_r8N0k-UqbIs
Cu încredere în tine,
Alina
Ai primit acum un instrument esențial: Profilul de Dezvoltare
Ce ai de făcut:
- Privește copilul tău în mod real, în contexte naturale.
Nu în sesiuni, nu în exerciții. În joacă, la masă, când îl îmbraci, când protestează. - Completează etapele din Profilul de Dezvoltare folosind fișa PDF – începe cu:
- CI – Claritatea Indicatorilor copilului;
- RP – Responsivitate la părinte;
- C/R – Componente cognitive și receptive (începând din etapa 3).
Folosește Scala de Învățare (pagina 25 din ghidul PDF) pentru a marca, etapă cu etapă, scorul copilului: Imaginea de pe pagina 25 te ajută să vizualizezi grafic progresul. Acolo se conturează, ca pe o hartă, unde se află copilul tău pe linia dezvoltării.
De ce este asta important?
Pentru că:
- Un copil poate avea 3 ani cronologici, dar un nivel de dezvoltare emoțională de 1.5 ani.
- Poți avea așteptări de „cereri verbale”, dar copilul este încă în etapa în care își exprimă intențiile prin gesturi.
- Poți cere răspunsuri logice, dar copilul încă învață să înțeleagă reciprocitatea.
Intervenția trebuie adaptată la nivelul real, nu la vârstă, nu la diagnostic, nu la dorințe.
Ce urmează?
- Filmează 30–60 minute din rutina copilului tău (pagina 23 din ghid), incluzând cel puțin 5 activități + tranziții.
Este esențial să fii și tu în cadru! Pentru că dezvoltarea nu e doar a copilului – este relațională. - Apoi întreabă-te:
Unde suntem?
Ce așteptări trebuie să ajustez?
Ce tip de activități sunt potrivite pentru acest moment?
Fără o hartă clară, oricât ai merge, s-ar putea să te învârți în cerc.
Hai să facem următorul pas cu claritate, strategie și respect pentru copilul tău așa cum este el ACUM.
Cu susținere reală,
Alina
Descarcă:
Exemple clare din etapa 4a, ca să vezi cum arată asta în practică:
ETAPA 4a. FOLOSEȘTE SECVENȚE DE EMOȚII SAU GESTURI PENTRU EXPRIMAREA INTENȚIILOR (10-14)
CLARITATEA INDICATORILOR COPILULUI
ADULTUL OFERĂ MAI MULTE JUCĂRII SIMULTAN (variate)
Adult: Jucării variate prezentate clar
Copil: Alege o jucărie preferată, ignoră restul
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adult: Jucării multiple oferite clar simultan
Copil: Compară și trece activ de la o jucărie la alta
ADULTUL PRODUCE UN ZGOMOT PUTERNIC (telefon, ușă trântită)
Adult: Zgomot puternic produs clar
Copil: Se oprește brusc, revine greu la activitate
Rutina: Joacă cu ceilalți, Pregătirea de plecare, Cumpărături.
ADULTUL INDICĂ UN OBIECT CLAR („Uite!”)
Adult: Indică clar obiectul cu privirea și gest („Uite!”)
Copil: Întoarce capul și privește obiectul indicat
Rutina: Joacă cu ceilalți, Plimbare, Relaxare/Carti/TV.
ADULTUL CERE COPILULUI SĂ GĂSEASCĂ UN OBIECT PREFERAT ÎNTR-O CUTIE
Adult: Întrebarea „Unde e ursulețul?” arătând spre cutia prezentată clar
Copil: Caută și găsește obiectul preferat
Rutina: Joacă independență, Baie, Relaxare/Carti/TV.
ADULTUL FACE O MIȘCARE SAU UN ZGOMOT SCURT ȘI NEAȘTEPTAT (strănut, ridicare)
Adult: Mișcare sau zgomot brusc efectuat clar (strănută, ridică-te rapid).
Copil: Face pauză scurtă, revine singur la activitate
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență, Plimbare.
ADULTUL PRODUCE SUNETE SLABE DE FUNDAL (TV pornit în altă cameră, discuții în fundal)
Adult: Sunet slab prezent clar în fundal (TV, conversație în altă cameră)
Copil: Continuă activitatea fără distragere
Rutina: Relaxare/Carti/TV, Cumpărături, Baie.
ADULTUL OFERĂ O ACTIVITATE ATRACTIVĂ, SIMPLĂ (cutie, lingură, obiect interesant)
Adult: Activitate simplă și atractivă oferită clar (umplut cutie, bătut lingura).
Copil: Menține concentrarea clar (1–3 minute)
Rutina: Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV, Baie.
RESPONSIVITATE LA PĂRINTE
Adultul inițiază jocuri previzibile („cucu-bau”, jocuri repetate)
Adult: Joc inițiat clar și repetat (ex. „cucu-bau”).
Copil: Râde, anticipează clar jocul
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul este prezent pasiv lângă copil (când apar lucruri interesante)
Adult: Aproape fizic, disponibil pentru contact vizual
Copil: Te caută cu privirea să împărtășească
Rutina: Joacă independență, Relaxare/Carti/TV.
Adultul inițiază joaca și face pauze clare
Adult: Pauză clară după inițierea jocului
Copil: Reia joaca prin sunete, gesturi sau zâmbete
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul vorbește calm și face pauze clare
Adult: Pauză clară după vorbire
Copil: Vocalizează clar, ca un răspuns
Rutina: Masa, Joacă independență, Relaxare/Carti/TV.
Adultul este disponibil pasiv, fără să ofere direct obiectul
Adult: Aproape, obiect interesant clar vizibil
Copil: Arată cu degetul obiectul și se uită la tine
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul este disponibil emoțional, cu reacții clare
Adult: Disponibil emoțional, expresie facială clară
Copil: Te caută clar cu ochii când trăiește emoția
Rutina: Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV.
Adultul invită explicit copilul la joacă
Adult: Invitație clară la joc (ex: „Hai la mine!”).
Copil: Vine activ către tine
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul menține disponibilitatea chiar dacă copilul face pauze
Adult: Prezență menținută clar
Copil: Reia activitatea după pauză
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul face clar gesturi sau mișcări simple (dans, aplauze)
Adult: Mișcare clară efectuată (aplaudă, dansează, bate din palme).
Copil: Imită clar mișcarea făcută
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul susține activ jocuri interactive (minge, turnuri)
Adult: Joc inițiat clar și repetat activ
Copil: Participă activ 6–10 runde
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul este prezent calm și disponibil, dar receptiv
Adult: Disponibil calm, fără intervenție
Copil: Revine singur, caută privirea ta
Rutina: Joacă independență, Relaxare/Carti/TV.
Adultul reacționează clar și calm la lucruri noi
Adult: Expresie facială clară afișată (zâmbet, mirare).
Copil: Îți urmărește clar expresia
Rutina: Joacă cu ceilalți, Plimbare, Relaxare/Carti/TV.
Adultul este disponibil pasiv lângă copil și obiecte (fără invitație directă)
Adult: Disponibil fizic, receptiv, fără inițiere directă
Copil: Îți aduce clar obiectul să vă jucați
Rutina: Joacă independență, Relaxare/Carti/TV.
Adultul observă clar gesturile copilului (fără intervenție imediată)
Adult: Observare clară, fără intervenție directă
Copil: Gest clar, reflectă emoția (întinde brațele, dă din cap „nu”)
Rutina: Joacă cu ceilalți, Trezire, Somn de amiază.
Adultul exprimă clar emoțiile proprii
Adult: Emoție clar exprimată pe față
Copil: Reflectă clar emoția ta
Rutina: Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV.
Adultul facilitează prezența altor persoane dragi
Adult: Context de interacțiune cu persoane dragi.
Copil: Implică activ și alți oameni dragi
Rutina: Joacă cu ceilalți, Plimbare, Activități planificate.
COGNITIV / RECEPTIV
Adultul ASCUNDE clar un obiect cunoscut
Adult: Obiect clar ascuns sub material
Copil: Ridică materialul, găsește obiectul
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul întreabă clar despre obiecte dragi
Adult: Întrebarea clară, obiectul vizibil („Unde e ursulețul?”).
Copil: Întinde mâna sau privește clar obiectul indicat
Rutina: Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV.
Adultul pune întrebări simple
Adult: Întrebarea simplă pronunțată clar („Unde e tata?”, „Cine face pa-pa?”).
Copil: Răspunde clar prin gest, privire sau mișcare
Rutina: Joacă cu ceilalți, Masa, Plimbare.
Adultul dă comenzi simple clare
Adult: Comandă clară dată verbal („dă mingea”, „adu suzeta”).
Copil: Execută clar comanda (aduce obiectul)
Rutina: Îmbrăcat/Dezbrăcat, Toaletă, Masa.
Adultul numește persoane cunoscute clar
Adult: Întrebare clară, persoană prezentă („Unde e bunica?”).
Copil: Arată clar persoana indicată
Rutina: Plimbare, Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV.
Adultul face gesturi frecvente clare
Adult: Gest clar efectuat („vino”, „nu”, „pa-pa”).
Copil: Răspunde adecvat prin gest, mișcare sau emoție
Rutina: Joacă cu ceilalți, Îmbrăcat/Dezbrăcat, Toaletă.
Adultul mănâncă vizibil cu lingura în preajma copilului (model clar)
Adult: Hrănire clar demonstrată (model vizibil)
Copil: Ia lingura și încearcă să mănânce singur
Rutina: Masa.
Adultul face gesturi/sunete amuzante clare („blblbl”, scoate limba)
Adult: Sunet/gest amuzant făcut clar
Copil: Repetă clar gestul sau sunetul
Rutina: Joacă cu ceilalți, Relaxare/Carti/TV.
Adultul oferă obiecte clare pentru a fi puse în relație (cuburi, căni)
Adult: Obiecte clare oferite pentru explorare (cuburi, căni).
Copil: Combină clar obiectele (bagă cuburi în cutie, pune o cană peste alta)
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Adultul oferă jucării clare, simbolice (mașinuță, păpușă)
Adult: Jucărie oferită clar (mașinuță, păpușă).
Copil: Folosește jucăria în mod simbolic (împinge mașina și spune „ba-ba” pentru mașină)
Rutina: Joacă cu ceilalți, Joacă independență.
Citește: Să folosească în propoziții pentru că… Spune ce gândește
Contingența: Cum creezi învățare reală în 5 secunde
Când vine vorba de intervenție, mulți părinți se gândesc la exerciții speciale, la jucării educative sau la timp dedicat în mod oficial învățării.
Dar în realitate, cea mai puternică unealtă pe care o ai este contingența:
Răspunsul tău imediat, clar și adecvat la ceea ce face copilul.
Ce este contingența?
Contingența este esența oricărei învățări eficiente.
Este bucla firească:
Copilul face ceva adultul răspunde în 5 secunde. → copilul răspunde
Această buclă de predare creează siguranță, previzibilitate și învățare.
Bucla de predare – pas cu pas
Aceasta este secvența naturală prin care copilul învață din interacțiune. Este baza oricărei predări eficiente, fie ea la masă sau în joacă.
1. Atragerea atenției
Înainte de orice interacțiune de predare, asigură-te că:
- copilul se uită la tine sau la material,
- este prezent, nu agitat sau complet dezangajat.
Nu e nevoie să-l „re-atragi”.
Dacă NU este atent:
- rostește-i numele (doar dacă știe să răspundă la nume și o face cu ușurință),
- folosește un ton cald, jucăuș,
- adu materialul în câmpul lui vizual,
- creează un mic zgomot (ex., poți să cânți) sau o mișcare care îl atrage.
2. Prezentarea unui stimul / instrucțiune / întrebare / comentariu
Exemple:
- Nonverbal: îi oferi un obiect fără să spui nimic.
- Auditiv: se aude ambulanța, un sunet puternic.
- Olfactiv: miroase a cartofi prăjiți.
- Gustativ: gustă ceva dulce, acru.
- Tactil: simte ceva rece sau cald.
- Verbal: „Hai să punem turnul!”, „Unde e mingea?”, „Pune aici!”, „Ce ai acolo?”, “Mașină”, “Ce bun e!”
Tot ce îi oferi copilului – fizic, verbal, senzorial – poate fi un stimul educațional.
3. Răspunsul copilului
Poate fi:
- verbal („minge”),
- nonverbal (întinde mâna),
- gestual (se uită, indică),
- emoțional (zâmbește, râde),
- chiar și o ezitare, o încercare parțială, un gest mic – toate contează!
4. Feedbackul adultului – în MAXIM 5 secunde
Ce faci tu, după ce copilul răspunde?
Aici se decide dacă acel comportament va fi întărit, adică va apărea din nou.
Forme de feedback:
- Zâmbești – confirmi fără cuvinte.
- Spui „Bravo!”, „Da, exact!”, „Ai zis mingea, super!”.
- Corectezi blând – „Uite, asta e minge”, „Hai să încercăm din nou”.
- Repeti și modelezi – „Minge! Minge sare!”.
- Îi oferi consecința naturală – primește jucăria, continuă jocul, primește gustarea.
Dacă nu răspunzi în 5 secunde, fereastra de învățare se închide. Copilul nu mai știe de ce i se oferă ceva sau de ce a fost corectat.
Așa se creează contingența:
Stimul în mediu + Răspunsul copilului + reacția ta imediată = Învățare.
Contingența în dezvoltarea SOCIO-EMOȚIONALĂ:
- Zâmbești sau atingi copilul când el vocalizează sau zâmbește.
- Oferi laudă generală și specifică: „Bravo!”, „Uite ce bine ai pus!”, „Ți-a ieșit!”
- Aștepți 5–10 secunde după instrucțiune, fără a interveni imediat.
- Lași loc pentru explorare – te oprești când copilul începe să se joace spontan.
- Observi și răspunzi non-verbal – un zâmbet, un gest de aprobare, o privire caldă.
Contingența în dezvoltarea COGNITIVĂ:
- Dai copilului TIMP să răspundă (minim 5 secunde), fără să-l corectezi instant.
- Reacționezi la progres, nu doar la reușită: „Azi ai pus 3 mărgele, ieri doar 1!”
- Aprobarea poate fi verbală sau non-verbală – un simplu „Mhm!” sau o bătaie din palme.
- Folosești bucla de predare completă măcar o dată în activitate.
Răspunsul la disconfort: esențial pentru învățare reală
- Oprești interacțiunea dacă vezi că e prea mult pentru copil.
- Vorbești liniștitor: „E ok. Facem o pauză.”, „Ai obosit, nu-i nimic.”
- Reduci volumul vocii. Nu țipi.
- Ajustezi poziția copilului sau materialele.
- Folosești atingere blândă, legănare, jucărie nouă pentru a-l calma.
- Distragi atenția constructiv, dacă e nevoie, fără a forța sarcina.
SENSIBILITATEA la semnalele copilului
- Copilul își întoarce privirea? Te retragi.
- Își strânge umerii? Nu mai insiști.
- Se agită când te apropii prea mult? Păstrezi distanța.
- Zâmbește când te uiți la el? Zâmbești și tu.
- Vocalizează după gestul tău? Răspunzi verbal.
- Se retrage când atingi jucăria lui? Aștepți, îl inviți cu blândețe.
Această sensibilitate NU este un „lux” – este o condiție de bază pentru o relație funcțională de predare.
Exercițiu pentru tine:
- Alege o rutină: masa, baia, joaca, plimbarea.
- Observă un comportament concret (ex: întinde mâna spre lingură).
- Notează ce faci tu în maxim 5 secunde:
- L-ai încurajat?
- L-ai încurajat?
- I-ai răspuns?
- Ai întărit inițiativa?
Dacă DA: ai aplicat contingența.
Dacă NU: ai ratat o oportunitate de învățare și conectare.
EXEMPLU PRACTIC: Protocol: Adultul cere copilului să găsească un obiect preferat într-o cutie
Obiectiv final:
Copilul va putea să găsească singur obiectul preferat (ex. rățușca, trenulețul, ursulețul) atunci când adultul întreabă clar „Unde e…?”, în cadrul rutinelor obișnuite zilnice (baie, joacă independentă, relaxare), fără sprijin sau indicii suplimentare. Copilul face acest lucru acasă sau în medii familiare, împreună cu tine sau alți adulți apropiați.
Care este punctul de succes (ce face foarte bine acum): Copilul privește și arată interes față de obiectul preferat.
Ce-l poate împiedica să învețe?
- Toleranță redusă la așteptare
- Lipsa atenției sau dificultăți în a menține atenția
- Dificultate în a înțelege instrucțiuni verbale
Ce-l motivează să învețe?
- Motivație internă: Bucuria găsirii obiectului
- Motivație externă: Jucăria preferată sau accesul imediat la activitate
- Motivație socială: Laudă, zâmbet, apreciere verbală
Structura clară ABC (Antecedent – Comportament – Consecință):
Antecedent (ce faci tu):
- Întrebi copilul clar și simplu: „Unde-i rățușca?”, „Unde-i trenul?”
Notă importantă: Pune întrebarea („Unde-i…?”) doar dacă observi că copilul este atent la tine sau la obiect. Dacă nu este atent, mai întâi captează-i atenția (ex., rostește-i numele, fă un zgomot mic, atinge-l ușor, sau arată-i obiectul clar).
Comportament (ce face copilul):
- Copilul caută activ și găsește obiectul (merge spre loc, ridică cutia, privește sau ia obiectul).
Consecință (ce faci după ce copilul găsește obiectul):
- Oferi imediat feedback pozitiv și natural (zâmbești, lauzi, oferi obiectul sau continui activitatea cu obiectul găsit).
Cum învață copilul să găsească obiectul (de la simplu la complex)?
Pasul 1: Familiarizare și atragerea interesului
- Oferă—i copilului obiectul preferat (ex. rățușca pentru baie, trenulețul pentru joacă) și lasă-l să-l exploreze 10 secunde.
- Joacă-te simplu și vesel cu acest obiect împreună cu copilul. Asigură-te că obiectul devine interesant pentru copil (zâmbește, privește atent, vocalizează).
- În timp ce-l explorează numește obiectul (foarte important – așa asociezi obiectul cu numele lui)
Pasul 2: Ascundere simplă și predictibilă
- După ce anticipează (ex., când te vede că te apropii cu obiectul de el – întinde mâna spre el – semn că se așteaptă că o să i-l dai), ascunde-l parțial sau vizibil sub o cutie, haină sau sub mâna ta, în fața copilului.
- Întreabă clar și cu animație în glas: „Unde-i… (numele obiectului)?”
- Și imediat îl ajuți să găsească obiectul.
- Și oferă-i feedback imediat (în maxim 5 secunde): zâmbește-i, atinge-l ușor, laudă-i reușita (chiar dacă a fost cu ajutorul tău).
Pasul 3: Ascundere completă
- După ce copilul se obișnuiește cu rutina, îl observi cum începe să reacționeze la întrebarea ta, ascunde complet obiectul sub o cutie sau păturică, tot în fața copilului.
- Repetă clar întrebarea „Unde-i…?” și oferă-i timp să găsească obiectul. Așteaptă-l 5-10 secunde.
- Oferă-i feedback imediat.
Următorii pași:
Până acum copilul s-a uitat atent unde ai ascuns obiectul și a găsit obiectul ascuns complet, dar evident. Urmează:
- Copilul găsește obiectul ascuns într-un loc cunoscut, la o distanță mică.
- Copilul anticipează și găsește obiectul în cadrul rutinei zilnice stabilite.
Pasul 4: Copilul găsește obiectul ascuns într-un loc cunoscut, la o distanță mică.
Context: Ești pe covorul de joacă, copilul stă lângă tine, iar obiectul preferat (de exemplu, o mașinuță) este în mâna ta.
- Antecedent (ce faci tu): Ascunzi clar și vizibil mașinuța sub o păturică, la aproximativ 1 metru de copil, apoi întrebi simplu: „Unde-i mașina?”
- Comportament (ce face copilul): Copilul se deplasează (se târăște, merge de-a bușilea sau se întinde) până la păturică, ridică sau trage păturica și găsește mașinuța.
- Consecință (ce faci după comportament): Zâmbești larg și spui cu entuziasm: „Ai găsit mașinuța! Brum-brummmm. Continui joaca împreună cu obiectul găsit, oferindu-i copilului acces imediat la acesta (recompensa naturală).
Pasul 5: Integrare în rutina zilnică
- După ce copilul execută clar pașii anteriori, integrează activitatea în rutinele zilnice.
Pasul 6: Flexibilitate și generalizare
- După ce copilul anticipează rutina, introdu schimbări mici:
- Sabotează activitatea (ascunde obiectul în alt loc).
- Introdu materiale noi sau desfășoară activitatea în contexte noi.
Rutine recomandate:
Joacă:
- Context: Stabilești rutina de joacă cu obiectul preferat.
- Antecedent: Ascunzi trenulețul sub tunel și întrebi: „Unde-i trenulețul?”
- Comportament: Copilul caută și găsește trenulețul.
- Consecință: Zâmbești și spui: „Ai găsit trenulețul!”
Baie:
- Context: 3-4 zile luați împreună rățușca înainte să mergeți la baie.
- Antecedent: Spui „Hai la baie!”
- Comportament: Copilul merge spre baie cu tine.
- Consecință: Îl mângâi ușor pe spate.
- Antecedent: Ajungeți lângă locul rățuștei. Întrebi „Unde-i rățușca?” și aștepți 5-10 secunde.
- Comportament: Copilul găsește rățușca.
- Consecință: Zâmbești și-l mângăi, comentezi („Facem baie cu rățușca.”) și continuați mersul la baie.
Relaxare/cărți/TV:
- Context: 3-5 zile citiți din cartea preferată a copilului.
- Antecedent: În a șasea zi, te așezi în locul obișnuit fără carte. Când copilul vine lângă tine (anticipând citirea), întrebi „Unde e cartea cu ursulețul?” și aștepți 5-10 secunde.
- Comportament: Copilul aduce cartea.
- Consecință: Oferi feedback pozitiv („Ce bine știi unde-i cartea! Bună ursulețule!”) și începi să-i citești.
Strategii de MOTIVAȚIE relevante:
- Folosește obiecte preferate.
- Oferă recompense naturale.
- Menține disponibilitatea și răbdarea.
Strategii de PROMPT relevante:
- Arată obiectul clar.
- Folosește indicații gestuale simple.
- Pauze clare după întrebare pentru a permite copilului să acționeze.
Mini-progresie în pași mici:
- Copilul privește obiectul ascuns parțial și reacționează rapid.
- Copilul găsește obiectul ascuns complet în mod evident.
- Copilul anticipează și caută obiectul în cadrul rutinei zilnice stabilite.
Criterii de succes:
- Copilul găsește obiectul preferat consecvent în cel puțin patru din cinci contexte zilnice.
- Reacționează pozitiv și bucuros la reușita sa (zâmbește, vocalizează).
Temă:
- Alege un obiectiv simplu (ex: să identifice un obiect).
- Găsește 2–3 momente pe zi în care să îl exersezi în mod natural.
- Aplică bucla completă: atenție-stimul-răspuns-feedback.
- Notează cum a reacționat copilul tău.
Contingența este limbajul nevăzut dintre tine și copilul tău.
Este ceea ce spune: „Te-am văzut. Contează ce faci. Îți răspund. Învățăm împreună.”
Și nu ai nevoie de fișe, mese, ore dedicate.
Ai nevoie de prezență, reacție, răbdare.
Cu curaj, claritate și blândețe,
Alina
Bine ai revenit pentru ultima oară în cadrul acestui program.
Da — ai ajuns până aici! Asta înseamnă că ai început deja transformarea.
În această ultimă lecție, vreau să-ți ofer ceea ce poate fi cel mai puternic „secret” al succesului în orice program parental:
Să înveți să îți direcționezi energia, timpul și atenția către ceea ce POȚI controla. Nu către ceea ce nu poți.
Să fim sinceri:
Vor apărea zilnic lucruri care te scot din ritm:
- copilul are o zi proastă,
- terapeutul lipsește,
- cineva comentează neconstructiv,
- bunica „știe mai bine”,
- somnul e agitat,
- finanțele sunt sub presiune,
- tu ești epuizat(ă).
Dar dacă îți canalizezi atenția pe ceea ce poți controla – în loc să te pierzi în tot ce scapă controlului tău – vei avea cele mai mari șanse să-ți atingi obiectivele și, mai ales, să-ți păstrezi echilibrul emoțional.
Cele 5 forțe interne care schimbă traiectoria
FORȚA #1: Credința totală că poți face asta
Nimic nu începe cu adevărat fără această forță.
Crezi că poți? Atunci vei găsi calea.
Crezi că nu poți? Atunci nici nu vei căuta.
Tot ce ai construit aici — de la analiză la contingență, de la profil la plan de zi — a început ca o idee. Dar doar pentru că ai crezut că poți învăța, ai ajuns până aici.
Asta nu înseamnă că nu vei avea zile de îndoială, de nesiguranță, de oboseală. Cu toții le avem.
Dar, în adâncul tău, păstrează vie convingerea:
„Pot crea un program funcțional și cald pentru copilul meu. Pot schimba traiectoria lui.”
Credințele mele favorite — și ți le las și ție:
- Totul se poate învăța. Totul se poate adapta.
- Claritatea vine din acțiune, nu din gândit la nesfârșit.
- Cheia e să încep — nu să fie perfect.
Exercițiu de final:
Scrie 3 credințe pe care alegi să le porți cu tine în următoarele luni.
Credința #1: Aleg să cred că ______________________________________
Credința #2: Aleg să cred că ______________________________________
Credința #3: Aleg să cred că ______________________________________
Așază-le la vedere. Pe frigider. În jurnal. Pe ecranul telefonului.
Comportamentele tale vor fi dictate de aceste credințe.
Și comportamentele construiesc realitatea copilului tău.
Vei greși.
Vei reuși.
Vei schimba strategii.
Vei lua pauze și vei reveni.
Asta înseamnă drum real. Nu poveste perfectă.
Dar cât timp continui să alegi intenționat, să fii prezent(ă), să construiești chiar și în pași mici…
Copilul tău va învăța. Și relația voastră se va transforma.
Tu ești omul-cheie din programul copilului tău.
Nu există „părinte ideal”. Există doar părinte implicat.
Forța #2 – O viziune clară și convingătoare a programului tău
Acum că ți-ai asumat rolul de părinte-ghid și ai înțeles ce stă în puterea ta, e momentul să faci loc unei alte forțe fundamentale:
Viziunea clară, convingătoare și emoțională a programului pe care îl creezi pentru copilul tău.
Imaginează că vrei să construiești o casă pentru familia ta…
Nu te-ai duce pur și simplu la magazin să cumperi materiale fără să ai un plan, nu?
Mai întâi îți imaginezi cum ar arăta acea casă. Faci un plan clar. Știi unde vrei bucătăria, câte camere ai nevoie, cum vrei să te simți când intri în ea.
Exact așa este și cu programul copilului tău.
Nu poți începe să „pui cărămizi” fără să știi cum vrei să arate, cum vrei să vă simțiți în el, ce vrei să construiască pentru copil și pentru voi ca familie.
O viziune clară nu este doar inspirație. Este direcție.
Când știi exact ce fel de program vrei să creezi:
- te trezești dimineața cu motivație,
- îți organizezi energia mai bine,
- știi ce să refuzi fără vinovăție,
- poți cere sprijin fără să te pierzi în detalii,
- poți adapta ușor când apar schimbări.
Și poate cel mai important:
Îți poți conecta oamenii dragi — partenerul, coordonatorul, terapeutul — la VIZIUNEA ta.
Dacă tu știi ce vrei, ceilalți știu cum să te sprijine.
Ce include o viziune clară a programului?
Unde vrei să fiți peste 2 ani?
Ce știi că este realist?
Ce simți că este important dincolo de cifre?
Ce vrei să simți când te uiți la copilul tău?
Exercițiu de viziune – Proiectează programul tău, 2 ani de acum:
Pasul 1: Găsește un loc liniștit. Oprește notificările.
Pasul 2: Ia un jurnal sau deschide un document nou.
Pasul 3: Scrie data exactă de peste 2 ani:
Ex: 6 mai 2027
Pasul 4: Scrie în prezent, ca și cum ai trăi deja acea zi.
Scrie cu suflet. Cu detalii. Cu emoție.
Ghid pentru vizualizare:
- Cât timp petreci cu copilul tău? În ce fel?
- Cum arată o zi „normală” pentru voi?
- Ce abilități are copilul acum? Ce învață? Cum îți cere lucruri?
- Cum vă jucați? Cum râde?
- Cine e implicat în program (terapeut, bunici, frați)?
- Ce simți tu ca părinte? Ce te face mândr(ă)?
- Ce ați construit împreună? Ce a devenit rutina voastră?
- Cum arată colțul vostru de învățare / relaxare?
- Ce a devenit relația voastră?
Exemplu de început:
Este 6 mai 2027. Azi am petrecut 40 de minute jucându-mă cu Andrei pe podea. Mi-a cerut „minge” și mi-a zâmbit. Apoi a fugit la raft și a adus cartea cu pisici. A stat 10 minute cu mine, așteptând să-i citesc. Nu mai strigă. Nu mai evită. Mă caută cu privirea. Mă implic în fiecare zi, 1 la 1. Programul nostru e simplu, dar viu. Și dă roade. Iar eu sunt aici. Stabilă. Conectată. Ghidul lui.
Recitește această viziune zilnic sau săptămânal.
Ce poți începe chiar azi?
Viziunea clară + contingența zilnică = progres natural
Nu îți trebuie terapie non-stop.
Îți trebuie direcție clară și acțiuni mici, constante, bazate pe cine este copilul tău, acum.
Viziunea ta este harta.
Ea îți va reaminti de ce faci ceea ce faci.
Te va ajuta să spui „DA” doar la ce se aliniază cu adevărul vostru.
Te va ajuta să nu te pierzi în presiune, comparații sau frică.
Dacă azi ar fi prima zi în care începi totul de la zero, ce ai păstra și ce ai schimba?
Tu ai început deja. Ai tot ce-ți trebuie.
Ai viziune. Ai claritate. Ai curaj.
Forța #3 – Ritualuri zilnice care susțin reușita ta ca părinte-ghid
Poate ai auzit și tu că „suntem creaturi ale obiceiului”.
Și e perfect adevărat.
De când ne trezim dimineața până când punem capul pe pernă, mare parte din ce facem e… automat. Fără să ne mai gândim.
Gândește-te doar la rutina de dimineață:
- Îți bei cafeaua din aceeași cană.
- Deschizi telefonul automat.
- Poate intri pe un grup de părinți.
- Sau îți arunci privirea în calendar și deja simți că ești „în întârziere”.
Studiile spun că aproximativ 40% din acțiunile noastre zilnice sunt automate.
Asta înseamnă că fie construiesc progresul tău, fie îl sabotează.
Partea bună?
Obiceiurile sunt în controlul tău. 100%.
Asta e o veste extraordinară.
Pentru că tu poți să creezi ritualuri zilnice care te ajută, te susțin și îți dau energie.
Ce sunt ritualurile de succes pentru părinți?
Sunt acțiuni mici, zilnice, pe care le instalezi intenționat, ca să:
- îți începi ziua conectat(ă),
- ai claritate despre ce faci,
- te ții de obiectivele tale,
- rămâi ancorat(ă) în relația cu copilul tău.
Un exemplu personal
Când am început să lucrez cu părinți, am observat un tipar periculos:
Îmi începeam ziua direct pe pilot automat: Facebook, WhatsApp, e-mailuri, notificări.
Apoi venea oboseala mentală… și timpul pentru lucru devenea un „task”.
Așa că am schimbat.
Am creat un ritual de dimineață, scurt și simplu, dar profund:
După ce intru un bucătărie, beau un pahar cu apă.
În timp ce îmi beau cafeaua citesc o pagină (cel puțin :)) pentru dezvoltarea mea personală.
După ce mă așez la birou îmi stabilesc prioritatea zilei.
În câteva minute, îmi reconfiguram energia.
Rezultatul?
Zile mai clare. Mai conștiente. Mai conectate.
Și, cel mai important — părinții simțeau asta.
Principiul de aur:
Nu poți elimina un obicei.
Poți doar să îl înlocuiești cu altceva.
Exercițiu: Creează-ți propriul ritual de succes parental
- Scrie: „Care sunt obiceiurile automate care îmi consumă energia?”
Exemplu: Scroll de 20 min pe telefon, citit mesaje stresante, lipsa de plan. - Înlocuiește-l cu un ritual zilnic simplu, cu impact.
Exemplu de ritual de succes:
Dimineața (înainte de orice ecran):
- Spune-ți: „Ce vreau să simt azi în relația cu copilul meu?”
- Alege 1 obiectiv (ex: „Azi exersez contactul vizual în timpul jocului”)
- Scrie pe un bilețel: „Azi îl privesc cu atenție.”
- Dupa ce il vad ca se joaca singur, eu am sa ma așez langa el si am sa ma uit la el.
- Dupa ce se uita la mine, eu am sa-i zâmbesc sau o să îl mângâi pe spate sau îl răspund printr-un comentariu.
- Pune bilețelul pe frigider sau telefon.
Seara (înainte de culcare):
- Scrie o victorie mică: „A stat 4 secunde cu ochii în ochii mei!”
- Spune-ți: „Am fost prezent(ă) și azi. Am crescut împreună.”
Repetă zilnic
Nu trebuie să fie perfect.
Nu trebuie să dureze o oră.
Doar să fie conștient. Intenționat. Repetat.
Ritualurile zilnice sunt pilonii invizibili ai progresului.
Dacă îți începi ziua cu intenție, nu vei fi copleșit(ă).
Dacă îți închei ziua cu recunoaștere, nu vei mai simți că „nu faci suficient”.
Alege un ritual.
Scrie-l.
Respectă-l 5 zile.
Ajustează.
Repetă.
Scrie mai jos:
Ritualul meu de dimineață va fi:
Ritualul meu de seară va fi:
Asta este forța 3: nu despre „marile planuri”, ci despre acțiunile mici care îți construiesc viața și programul.
Tu creezi programul prin ceea ce repeți.
Și ceea ce repeți devine parte din cine ești — pentru copilul tău și pentru tine.
Forța #4 – Flexibilitate neclintită: cum să rămâi ferm în scop și deschis în metode
Sună ciudat, nu?
Flexibilitate neclintită.
Parcă te duce cu gândul la cineva care nu renunță niciodată la ce și-a propus — dar care e capabil(ă) să schimbe modul în care ajunge acolo, de câte ori e nevoie.
În parenting, și mai ales în intervenție, exact asta ai nevoie:
Hotărâre în obiective
Elasticitate în abordări
Rigiditatea în program nu funcționează
Și știi asta deja.
Ai avut zile în care copilul nu a vrut să coopereze.
Ai schimbat terapeutul sau s-a schimbat programul centrului.
Ai fost prea obosit(ă). Ai fost bolnav(ă). N-a mers ce ai plănuit.
Dacă în acele momente ai avut în tine flexibilitate, ai continuat.
Dacă ai fost rigid(ă)… probabil ai simțit că vrei să renunți.
Ce înseamnă flexibilitate neclintită în program?
Înseamnă că îți păstrezi obiectivul: „Vreau ca al meu copil să ceară, să comunice, să interacționeze.”
Dar dacă metoda cu flashcarduri nu merge, schimbi.
Dacă rutina de dimineață nu funcționează, o adaptezi.
Dacă terapeutul nu e compatibil, îl înlocuiești.
Dacă ai epuizare, ajustezi ritmul, dar nu oprești drumul.
Flexibil, dar neobosit
Nu vorbim despre „fă același lucru iar și iar și speră să funcționeze”.
Asta nu e perseverență. Asta e încăpățânare distructivă.
Flexibilitatea neclintită înseamnă să observi ce NU merge și să cauți ce ALTCEVA ar putea merge.
Exemplu din realitate:
Ai început cu ideea că vei lucra 1 oră pe zi la masă, structurat.
Dar copilul plânge, protestează, fuge.
Ce faci?
Renunți complet?
Sau transformi sesiunea în joacă pe canapea, în reprize de 5 minute, cu pauze active?
Asta e forța #4.
Nu spui: „Nu merge, renunț.”
Spui: „Nu merge AȘA. Hai să încerc altfel.”
Exercițiu de reflecție: Cum stai cu flexibilitatea?
Pe o scară de la 1 la 10, cât de flexibil(ă) neclintit(ă) ești?
1 = Complet rigid(ă): dacă nu merge, mă blochez sau renunț
10 = Foarte flexibil(ă): schimb strategia, dar nu abandonez obiectivul
Notează-te: __ / 10
Dacă ai sub 9, întreabă-te:
- Ce m-ar ajuta să fiu mai flexibil(ă)?
- Ce ar trebui să cred despre mine și copilul meu ca să pot schimba strategia fără vină?
- Ce mă blochează? Ce așteptări rigide îmi creează stres?
Întrebare de putere:
Dacă aș fi cu adevărat flexibil(ă), dar neclintit(ă în scop… ce aș face diferit de mâine?
Flexibilitatea este una dintre cele mai mari dovezi de inteligență practică.
Nu e slăbiciune.
Este forță aplicată cu discernământ.
Păstrează-ți viziunea clară.
Schimbă metodele cât e nevoie.
Nu renunța niciodată la copilul tău.
Dar nici la tine.
La final, îți las această afirmație:
„Îmi onorez misiunea, dar îmi adaptez călătoria. Mă păstrez ferm(ă) în scop, dar blând(ă) în metode.”
Forța #5 – Foamea de a învăța continuu: motorul invizibil al progresului
Ajungem la ultima forță.
Poate cea mai tăcută, dar și cea mai puternică dintre toate.
Este despre foamea de a învăța.
Dorul de a ști.
Nevoia aceea interioară de a crește, de a înțelege, de a deveni mai bun(ă) pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns până aici în program, înseamnă că această forță deja trăiește în tine.
Altfel nu ai fi parcurs atâtea lecții. Nu ai fi planificat. Nu ai fi observat. Nu ai fi aplicat. Nu ai fi stat.
Ce înseamnă cu adevărat să „înveți” ca părinte?
Nu înseamnă doar să citești.
Nu înseamnă doar să dai scroll prin articole.
Nu înseamnă doar să aduni fișe, PDF-uri și cursuri salvate.
Înseamnă să iei informația, să o înțelegi, să o pui în practică și apoi să revii asupra ei, să o rafinezi.
Foamea de învățare nu e despre volum, ci despre integrare activă.
Să întrebi:
„Cum pot aplica asta în viața noastră de azi?”
„Ce am încercat ieri și cum a mers?”
„Ce nu a mers? De ce?”
Și da – trebuie să rămână vie această foame.
Pentru că:
- copilul tău se schimbă,
- tu evoluezi,
- contextul se transformă.
Un plan static = un plan învechit.
Un părinte care învață continuu = un părinte adaptabil, empatic, eficient.
Ce învățăm mai departe?
Nu ai nevoie să știi totul.
Dar ai nevoie să știi CE e important pentru copilul tău ACUM.
Asta înseamnă să fii:
- curios(ă),
- conectat(ă),
- prezent(ă),
- gata să înveți din succes și din eșec.
Unde înveți cel mai mult?
Nu în carte.
Ci în momentul în care copilul tău îți zâmbește când îl lași să termine singur o cerere.
În momentul în care observi că l-ai laudat la momentul potrivit.
În momentul în care nu mai spui 3 comenzi, ci doar una — și copilul răspunde.
Acolo e progresul. Acolo e lecția.
Exercițiu: Hrănește această foame
Care este un singur pas concret pe care îl poți face azi ca să ții vie foamea de învățare?
Să revii la o lecție și să aplici ce nu ai apucat?
Să îți rezervi 15 minute pe zi pentru reflecție?
Să te uiți din nou la înregistrările copilului și să observi progresul?
Să discuți cu un alt părinte implicat și să împărtășiți strategii?
Scrie-l acum:
Pasul meu concret pentru a învăța în continuare este:
Și amintește-ți: În programul copilului tău, TU ești elevul, profesorul, ghidul și oglinda.
Când TU înveți, copilul tău crește.
Când TU ajustezi, copilul tău răspunde.
Când TU devii mai conștient(ă), copilul devine mai prezent.
Aceasta este ultima forță, dar niciodată ultimul pas.
Educația ta nu se termină aici.
Tu evoluezi. Și odată cu tine, se schimbă și lumea copilului tău.
Rămâi curios(ă).
Rămâi conectat(ă).
Rămâi deschis(ă).
Și vei vedea cum întreaga voastră realitate se transformă, pas cu pas.
Foamea de a învăța e motorul invizibil care îți construiește programul. Nu perfect. Ci personal. Nu rigid. Ci viu.
Tu poți face asta.
Felicitări!
Ai ajuns la finalul programului.
Și dacă ai făcut pașii — chiar și în ritmul tău, chiar și cu pauze — ești deja cu mult mai departe decât ai fost când ai început.
Ai reflectat.
Ai analizat.
Ai ales.
Ai aplicat.
Ai crescut.
Și poate cel mai important:
Ai început să te vezi pe tine ca pe un părinte-ghid, nu doar ca pe un „executant de exerciții”.
Vreau să citești cu voce tare următoarele rânduri.
Și ori de câte ori simți că te rătăcești pe drum… revino aici.
Aici este adevărul tău. Aici este forța ta.
Declarație de angajament
Înțeleg că un program real pentru copilul meu are nevoie de acțiune constantă, de intenție și de implicarea mea emoțională.
Nu e vorba doar despre tehnici. E vorba despre prezență, claritate și asumare.
Înțeleg că unele dintre ideile mele vor funcționa, iar altele nu.
Și este perfect așa.
Pentru că ceea ce contează este să nu mă opresc.
Sunt o forță de creație și conexiune pentru copilul meu.
Succesul nostru nu depinde de perfecțiune, ci de evoluție continuă.
Nu mai sper că programul „va merge de la sine”.
Îl construiesc. Îl testez. Îl adaptez. Îl mențin viu.
Îmi asum locul activ în procesul de învățare al copilului meu.
Dacă va fi nevoie, sunt dispus(ă) să:
- schimb programul casei,
- renunț la alte priorități temporar,
- învăț lucruri noi,
- mă ajustez constant, fără vină.
Nu e ușor. Dar e real. Și e al nostru.
Știu că claritatea vine din acțiune, nu din gândire excesivă.
Voi continua să testez.
Să observ.
Să mă bucur.
Să învăț.
Să cresc.
Voi învăța în continuare. Pentru mine. Pentru copilul meu. Pentru relația noastră.
Îmi dau voie să fiu părinte și ghid, nu terapeut, nu expert, nu robot.
Îmi dau voie să greșesc și să corectez, să încerc și să schimb.
Ultimul meu mesaj pentru tine:
POȚI FACE ASTA.
Poți construi o relație autentică, vindecătoare și funcțională cu copilul tău.
Poți face pași reali, în fiecare zi, către un progres care se simte — nu doar se măsoară.
Visul vostru nu e al nimănui altcuiva.
Și nimeni în afară de tine nu poate decide cât de sus poți ajunge.
Ești suficient(ă).
Ești capabil(ă).
Ești iubit(ă).
Ești pregătit(ă).
În tine există o înțelepciune care nu se învață din cărți, ci se activează prin inimă, prin curaj și prin conectare.
Îți mulțumesc că m-ai lăsat să te însoțesc o parte din drum.
Te voi încuraja de la distanță.
Și sper din suflet să-mi scrii și să îmi spui cum merge mai departe relația voastră — programul vostru — povestea voastră.
Cu claritate și încredere,
Alina
0737 519 111
focuspecopil@gmail.com